In cazul cărămizlor cu structură neomogenă după cele două direcţii, marca se determină func{ie de direcţia de încărcare din clădire. De exemplu, la cărămizile cu goluri verticale. încărcarea la rupere se realizează paralel cu golurile.

Criterile de apreciere a durabilităţii materialelor ceramice sunt:

• gradul de gelivitate;

• comportare la umiditate;

• rezistenţa la foc (temperaturi înalte);

• rezistenţa la agenţi chimici agresivi.

Rezistenţa la ciclurile de îngheţ-dezgheţ la care sunt supuse cărămizie, variind în acelaşi timp şi intensitatea umezini, care este mai mare la cele cu porozitate mai mică.

Gradul de gelivitate depinde de: poziţia elementului de construcţie care este supus acţiunii directe a apelor meteorice dar şi de amplasamentul geografic al clădirii.

Comportarea la umiditate este reliefată de raportul între rezistenţa cărămizii saturate de apă şi rezistenţa la umiditatea naturală.

Absorţia de apă a cărămizilor este aproximativ egală cu porozitatea aparentă. Rezistenţa de rupere la compresiune şi durabilitatea vor scădea la cărămizile cu absorţie mare de apă. Altă calitate a produselor ceramice este rezistenţa la temperaturi înalte şi la agenţi chimid agresivi. Greutăţile cărămizilor sunt stabilite din condiţia obţinerii unei productivităţi maxime în realizarea zidăriei.

Cărămizile au greutate până la 6,5Kg şi sunt puse în opera cu o singură mână. iar cele cu greutatea până la 25kg, blocuri ceramice, sunt puse în operă cu ajutorul a două mâini (doi zidari pot pune în operă corpuri având o greutate maximă de 50kg).

Micşorându-se densitatea aparentă medie în stare uscată, va scădea atât rezistenţa de repere ia compresiune, cât şi gradul de gelivitate. In schimb, eficienţa termică creşte odată cu scăderea densităţii cărămizilor sau blocurilor ceramice.

Scăderea densităţii, care conduce la o mărire a eficienţei termice, se obţine prin realizarea în blocurile ceramice de găuri verticale sau orizontale.

• Cărămizie trebuie să aibă o structură uniformă, cu granulase fină şi cu spărtură poroasă.

• Cărămizile bine arse, lovite cu ciocanul, dau un sunet clar, aproape metalic.

• Calitatea cărămizilor este conferită şi de regularitatea formei, lipsa de deformaţii, ştirbituri sau crăpături

Fasonarea cărămizilor se realizează din pasta argiioasă comprimată de un mecanism eticoklai şi trecută printr-o filieră având forma cărămizilor. Blocul continuu din pastă este tăiat automat, la dimensiunile cărămizii.

Cărămizile astfel fasonate sunt aşezate la uscare (în uscătorii speciale). După deshidratare, argila astfel preparată este arsă în cuptor, la o temperatură de oca 900-1000°C.

Eliminarea totală a apei prin acest tratament cauzează o ultimă contracţie, (prima contracţie are ioc în timpul depozitării argilei în aer liber, când e eliminată o primă parte a apei conţinute).

Planurile trebuie să cuprindă: conturul pietrelor din parament, fasonajul feţelor şi al muchiilor, profunzimea lor în zid şi golul pănă la care trebuie montate. Acest tip de zidărie, susceptibil a suporta importante eforturi de compresiune, se foloseşte In prezent destul de rar, la construcţii monumentale sau lucrări de artă.

Prelucrarea pietrei de formă regulată (de obicei – paralepipedica). la dimensiunile proiectate, se face la carieră – pentru pietrele dure şi pe şantier • pentru restul, în vederea evitări riscului deteriorării muchiilor.

La montajul cu mijloace mecanice şi în special, la ancorarea pietrelor, trebuie luate măsuri speciale, pentru protecţia muchilor vii şi a feţelor vizibile împotriva posibilelor deteriorări.

Zidăria din piatră de talie se realizează în rănduri regulate, cu mortar de ciment .Pentru a constitui o zidărie rezistentă, pietrele se montează astfel încăt să comprime rostul de mortar. Acest procedeu oferă avantajul unei rezistenţe maxime, dar realizarea unor aliniamente riguroase este dificilă.

Se obţine o pozare mai precisă a aliniamentelor şi a nivelelor, prin montarea prealabilă a pietrelor fără motar, pe pane de lemn.

Umplerea ulterioară a rostului cu mortar este dificilă, dar importantă, deoarece gradul de umplere influenţează asupra rezistenţei la compresiune a zidului.

Fundaţiile continui sub ziduri se pot realiza din tălpi prefabricate liniare din elemente sub formă de obelisc, obelisc nervurat sau prismatice, cu posibilităţi de solidarizare cu elementele verticale portante (pereţi).

Fundaţiile izolate se pot concepe din pânze subţiri de beton armat sub formă de conoizi cu rezemarea stâlpului pe partea exterioară (clopot) sau interioară (

Prefabricarea fundaţiilor continui sub şiruri de stâlpi sau tip radier se poate realiza din pânze subţiri nervurate din beton armat (elemente de margine, curente) asamblate între ele dar şi cu elementele verticale de rezistenţă (stâlpi).

Carierele existente oferă pietre cu caracteristici variate. E necesar ca în fiecare caz să se definească tipul de zidărie cel mai bine adaptat materialului şi să se realizeze punerea în operă a acestuia, folosind tehnica pe care o implică.

Deci este absolut necesară cunoaşterea proprietăţilor pietrei de către cei ce concep şi execută clădirea.

Efectul estetic al pereţilor din zidărie de piatră oferă interesante posibilităţi, exploatate de arhitectura actuală. Piatra este folosită atăt ca element decorativ cât şi ca element portant

Aspectul zidăriei de piatră depinde pe de o parte de alegerea pietrei, iar pe de altă parte de îndemânarea şi ochiul expert al zidarului. Pietrele folosite pentru faţa văzută trebuie să aibă o culoare uniformă, fără eflorescenţă şi pete.

[View with PicLens]

Zidăria din piatră naturală are un domeniu mai restrâns de folosire, datorită faptului că:

•          randamentul este redus;

•          se manevrează greutăţi mari;

•          necesită grosimi mari, care să suplinească slaba calitate de izolator termic a pietrei.

Particularităţi. Blocurile de piatră, care se folosesc la pereţi, trebuie să fie: negelive, cu greutatea sub 40kg, pentru a permite manipularea de către un singur om.

Pietrele vor fi brute, de formă neregulată sau tăiate după aspectul cerut. Piatra brută se prezintă sub diferite forme, care depind de natura pietrei exploatate (de râu, de carieră): blocuri rotunjite sau unghiulare.

La aşezarea pietrelor în cadru zidăriei, este necesar să se respecte următoarele reguli :

•          stratificata, din carieră, a pietrelor trebuie să fie paralelă cu rosturile orizontale ale zidăriei;

•          ţeserea pietrelor trebuie să se realizeze atât în parament, cât şi în grosime;

•          pe nici una dintre feţele zidăriei să nu se întâlnească, într-un punct, mai mult de trei rosturi;

•          la cel mult două pietre cu coadă scurtă urmează o piatră cu coadă lungă.

(butisâ), iar la două pietre cu coada lungă – un curmeziş;

•          pietrele, în cadrul zidăriei cu mortar, vor rezema numai prin intermediul mortarului; golurile rămase între pietre se completează cu spărturi de piatră înglobate în mortar;

•          se va evita aşezarea cioburilor de piatră în paramentul zidului;

•          o piatră din cadrul zidăriei uscate trebuie să reazeme pe două sau mai multe pietre, realizând suprafeţe de contact cât mai mari;

•          se vor evita rosturile prea presate şi cele în prelungire;

•          la colţuri şi la capete de ziduri, se întrebuinţează pietre mai mari şi mai regulate, dispuse, eventual, pe înălţimea a două rânduri;

•          în permanent se vor folosi, în general, blocuri de piatră de aceeaşi suprafaţă;

•          se vor evita pietrele concave, care riscă să se spargă.

Roiul stratului-suport: indiferent de hidroizolaţia care se aplică trebuie să fie rezistent, să nu aibă agregate ce se desprind sau straturi neaderate care se pot coşcovi

Hidroizolaţiile aplicate prin vopsire trebuie să aibă suprafeţe continue şi netede, cu scafe şi muchii rotunjite. în cazul hidroizolaţiei elastice, stratul suport este constituit dintr-o tencuială din mortar de ciment cu suprafaţa drişcuită.

Execuţia amorsajului.

Stratul-suporl uscat se vopseşte, prin frecare energică cu perii înmuiate în bitum. Aplicarea celui de-al doilea strat se face după uscarea primului.

Hidrobolaţii aplicate prin vopsire. Straturile bitumate de etanşare prin vopsire se aplică după uscarea stratului de amorsaj.

Aplicarea la rece a celor 3 straturi de bitum tăiat se face cu peria, iar la cald, se aplică în două straturi, cu deosebirea că pentru porţiunile unde nu se poate utiliza peria e folosit canciocul.

Hidroizolaţiile orizontale şi verticale din straturi multiple. Aplicarea foilor bitumate se realizează după uscarea stratului de amorsaj. După derulare şi curăţare, foile se lasă un timp, pentru a se îndrepta, iar apoi se croiesc după dimensiunile necesare punerii în operă.

Fundaţiile sunt situate deasupra nivelului apelor subterane şi a zonei capilare continue Hidroizoiaţiile contra umidităţii pământului cuprind: hidroizolaţia orizontală şi verticală la pereţi şi hidroizolaţie la pardoseli.

Hidroizoiaţiile orizontale la pereţi. In cazul clădirilor fără subsol se aplică o hidroizolaţie orizontală continuă (la trecerea de la soclu la zidărie), atât la pereţii exteriori, cât şi la cei interiori

Hidroizolatia se execută utilizând două straturi de carton asfaltat între straturi de bitum.

La acelaşi nivel, cu această hidroizolaţie, e aplicat stratul cu rol de rupere a capilaritâţii pământului (alcătuit din pietriş sau piatră spartă). Aceasta va împiedica ridicarea apei, prin capilaritate, până la suportul pardoselii. Acest strat se aşează peste stratul de umplutură de pământ.

Hidroizolaţia orizontală la pereţi trebuie amplasată între feţele extreme ale: stratului de rupere a capilaritâţii şi suportul pardoselii, pentru ca, în cazul unor tasări ale clădirii sau ale stratului de umplutura de sub pardoseala, sa nu fie ocolita de umiditatea infiltrata prin capilaritate .

Materialele ce ne trebuie pentru o hidroizolatie elastica sunt :

•          materiale pentru amorsare, etanşare şi lipire, aplicate la rece: soluţie bitumata, din bitum fierbinte şi white-spirt sau suspensie de bitum fierbinte cu var hidratat, pastă care se diluează uşor, cu apă rece;

•          materiale pentru etanşare şi lipire aplicate la cald. Bitumurile utilizate la noi în ţară sunt bitumuri oxidante de petrol şi neparafinoase;

•          foi bitumate – sunt covoare hidroizolante, livrate în suluri;

•          carton bitumat, material cu suport celulozic sau celulozic cu adaus din deşeuri textile;

•          pânze bitumate, material cu suport din ţesătură cu fire organice sau împâslitură, cusute din fibre de poliesteri;

•          împâslituri din fibre de sticlă bitumată;

•          ţesături din fire de sticlă bitumată, material cu suport de pânză ţesută din fire răsucite de fibre de sticlă;

•          folii de P.V.C. (policlorură de vinii), care se aplică prin sudură şi/sau lipire cu adezivi, la rezervoare, bazine;

• hidroizolaţii elastice;

• hidroizolaţii bitumate – executate prin vopsire. Se aplică pe suprafeţele drişcuite ale elementelor din beton şi tencuieli. Ele pot fi realizate din mastic de bitum topit sau din straturi de mase bitumate reci;

• hidroizolaţii din straturi multiple bitumate -alcătuite din foi bitumate: cartoane, pânze, împâslituri şi ţesături bitumate – lipite de suporturi şi având între ele mase bitumate calde sau reci;

• hidroizolaţii din mase plastice – sunt formate din folii de mase plastice – polietilenă, P.V.C. -lipite cu adezivi pe diferite suporturi;

• hidroizolaţii rigide. Acest tip de hidroizolaţie este alcătuit din mai multe straturi de mortar de ciment, cu sau fără aditivi, de grosimi variabile;

• hidroizolaţii metalice. Se utilizează atunci când presiunea pe suprafaţa hidroizolaţiei este mai mare de 5daN/cm2, la temperaturi sau vibraţii importante. Sunt folosite la clădiri monumentale. Aceste hidroizolaţii se execută din foi de tablă de oţel, plumb sau cupru, sudate şi protejate anticoroziv.

[View with PicLens]

Apa acţionând sub diverse forme asupra elementelor de construcţie, produce efecte nefavorabile .

•        reduce rezistenţele mecanice;

•        elementul de construcţie umezit este distrus de ciclul îngheţ-dezgheţ;

•        are o acţiune dizolvantă, ceea ce măreşte porozitatea elementului, conducând la o scădere a rezistenţei;

•        produce eflorescenţă, ridicându-se prin absorţie capilară şi evaporându-se pe suprafaţa elementelor de construcţie.

Apa acţionează sub trei forme asupra fundaţiilor şi subsolurilor clădirilor

•        umiditatea pământului – este constituită din apa reţinută în jurul particulelor de pământ, apa din pori şi canale capilare;

•        apa fără presiune hidrostatică – provine din: precipitaţiile atmosferice sau procese tehnologice. Aceste ape de infiltraţie se scurg liber pe suprafaţa elementelor de construcţie, fără a crea, în mod practic, o presiune hidrostatică;

•        apa cu presiune hidrostatică – e constituită din pânzele de apă subterană sau din apa înmagazinată în bazine, rezervoare şi canale.

în funcţie de prezenţa apei în terenul de fundare, putem distinge patru zone:

•        zona apei subterane, în care existenţa apei are un caracter permanent;

•        zona capilarităţii discontinue, în care porii iniei din pământ sunt umpluţi cu apă, iar cei mari conţin aer;

•        zona pământului uscat este aproape de suprafaţa terenului în ai cărui pori nu există apă.

In proiectare, se va lua în considerare, ca nivel al apelor subterane, nivelul maxim al zonei capilarităţii continue, care este în corelaţie cu succesiunea şi natura straturilor de pământ.

La concepţia clădirilor şi în special a fundaţiilor, la cele cu sau fără subsol, se va lua în considerare nivelul apei subterane în corelaţie cu succesiunea şi natura straturilor de pământ. Aceasta va conduce la o stabilitate, siguranţă şi durabilitate a sistemului de fundare a clădirii .

Nivelul apei subterane va influenţa concepţia hidroizolării infrastructurii (subsol, fundaţii) clădirilor .